Simona Halep a devenit sportivul român cu cele mai mari premii obținute din tenis: peste 5,3 milioane de dolari

Simona Halep a devenit sportivul român cu cele mai mari premii obținute din tenis: peste 5,3 milioane de dolari
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a devenit, miercuri, după calificarea în semifinalele turneului de la Wimbledon, sportivul român cu cele mai mari premii brute obținute din tenis, peste 5,3 milioane de dolari, ea devansându-l pe Andrei Pavel, care a câștigat în carieră 5,225 de milioane de dolari.

Conform statisticii prezentate de site-ul WTA, jucătoarea în vârstă de 22 de ani câștigase până la debutul turneului de la Wimbledon 4,564 de milioane de dolari în carieră. Calificarea în semifinale este recompensată la competiția londoneză cu 440.000 de lire sterline, adică aproximativ 754.000 de dolari, ceea ce ridică suma totală la 5,318 milioane de dolari.

Potrivit site-ului oficial al ATP, Andrei Pavel, fost numărul 13 mondial, a „strâns” 5,225 de dolari, în cei 14 ani de carieră profesionistă. Pe locul 3 în clasamentul „all-time” al românilor se află Victor Hănescu, jucător încă în activitate, cu 4,3 milioane de dolari.

Acestă ierarhie nu ține cont de inflația dolarului și nici de faptul că, în trecut, premiile erau mai mici.

Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul 3, a devenit, miercuri, prima jucătoare din România care se califică în semifinelele turneului de Grand Slam de la Wimbledon, după ce a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-0, pe sportiva germană Sabine Lisicki, locul 19 WTA și cap de serie numărul 19.

Halep a depășit astfel performanța Virginiei Ruzici, calificată în sferturile de finală, în 1978 și 1981.

În penultimul act, Halep va juca, joi, cu Eugenie Bouchard (Canada, locul 13 WTA și cap de serie numărul 13).

Jucătoarea din Constanța se află la numai un meci de locul 2 WTA. O calificare în finală o va „urca” pe Halep în poziția a doua mondială, după americanca Serena Williams.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Devine ilegal în TOATĂ ROMÂNIA. NU se va mai putea face acest lucru sub NICIO FORMĂ
Devine ilegal în TOATĂ ROMÂNIA. NU se va mai putea face acest lucru sub NICIO FORMĂ
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×